În ultima perioadă, pe adresa electronică a instituției medicale au fost recepționate mai multe mesaje de mulțumire din partea pacienților. Este de remarcat faptul că aceste scrisori de apreciere au fost adresate în primul rând Ministerului Sănătății, ca expresie a unei profunde recunoștințe față de profesionalismul, dedicarea și grija manifestate de personalul instituției noastre.
Pacienții au evidențiat calitatea serviciilor medicale oferite, atitudinea empatică a cadrelor medicale și eforturile depuse pentru asigurarea unui act medical sigur și eficient. Aceste mesaje reprezintă o apreciere valoroasă a muncii echipei noastre și constituie o motivație suplimentară pentru menținerea și îmbunătățirea continuă a standardelor de îngrijire medicală.
Conducerea instituției adresează mulțumiri tuturor angajaților pentru profesionalismul și devotamentul demonstrat în activitatea desfășurată zilnic în beneficiul pacienților.