8 aprilie - Ziua Internațională a Neurochirurgilor

 
Astăzi, pe 8 aprilie, comunitatea medicală și întreaga lume sărbătoresc Ziua Internațională a Neurochirurgilor, o zi dedicată celor care, cu măiestrie și devotament, se angajează în tratarea afecțiunilor complexe ale sistemului nervos. Scopul acestei zile este de a evidenția importanța neurochirurgiei, a inovațiilor și progreselor în acest domeniu, precum și de a crește gradul de conștientizare a patologiilor neurochirurgicale.
Neurochirurgii joacă un rol vital în îmbunătățirea calității vieții pacienților, efectuând proceduri care pot salva vieți și reda speranța. Fie că este vorba de intervenții pentru tumori cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale sau boli degenerative ale coloanei vertebrale, acești specialiști se află în avangarda medicinei, lucrând cu tehnologii de vârf pentru a oferi cele mai bune rezultate posibile.
Anul acesta, sub tema „Inovare și excelență în neurochirurgie”, dorim să recunoaștem și să celebrăm realizările remarcabile în domeniul neurochirurgical. Aducem un omagiu dedicării, priceperii și pasiunii neurochirurgilor care contribuie la avansarea medicinei și îmbunătățirea sănătății neurologice la nivel mondial.
În cadrul Departamentului de Neurochirurgie de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă, condus de Dr. Conf. V. Andronachi, activează în 7 medici neurochirurgi ordonatori și 8 medici neurochirurgi de gardă care acoperă întregul spectrul de patologii neurochirurgicale atât cerebrale cât și spinale.
Merită subliniat că, în ultimii trei ani, complexitatea intervențiilor neurochirurgicale a crescut semnificativ, în timp ce complicațiile postoperatorii au scăzut considerabil. Această evoluție pozitivă se datorează, în parte, managementului avansat al pacienților cu traumatisme cranio-cerebrale și spinale.
Departamentul de Neurochirurgie nu numai că gestionează cazurile urgente, dar realizează și o gamă largă de intervenții elective de înaltă complexitate, comparabile cu cele efectuate la nivel internațional.
Departamentul de Neurochirurgie a IMSP IMU este activ implicat în inițierea și dezvoltarea unor proiecte inovatoare în diverse domenii, cum ar fi Neurochirurgia Endovasculară intervenționistă, Neurochirurgia Epilepsiei, Funcțională și Stereotactică, Monitorizarea invazivă a pacienților cu traumatisme severe, Chirurgia Neuroplastică, Neurochirurgia bazei craniene și a tumorilor de trunchi cerebral și a patologiilor spinale complexe. Aceste inițiative reflectă angajamentul spitalului către excelență și inovație în neurochirurgie.
Administrația IMSP Institutului de Medicină Urgentă se alătură acestei celebrări și adresează un mesaj de felicitare tuturor neurochirurgilor, apreciind eforturile și dedicarea lor în slujba sănătății.
Vă mulțumim pentru munca dvs. inestimabilă și vă urăm succes continuu, inovație constantă și mulți pacienți care să beneficieze de expertiza și îngrijirea dvs. excepțională.
 
Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.