Programului Special „Tratament operator pentru cataractă”

 

Pacienta, V. P., o doamnă blândă și calculată, o adevărată prietenă a cărților, fiind de profesie bibliotecară, a beneficiat de intervenții chirurgicale pentru cataractă la ambii ochi. Prima intervenție, realizată cu succes la ochiul stâng, a avut loc în luna iunie 2025, iar cea de-a doua, la ochiul drept, pe data de 12 decembrie 2025.
Operațiile au fost efectuate de dr. Veronica Chișca, dr. șt. med., asis. univ., șefa Secției Oftalmologie din cadrul IMSP IMU, în cadrul Programului Special „Tratament operator pentru cataractă”, finanțat de CNAM, cu implicarea asistentei de operație Ivanov Nicoleta.
Intervențiile au fost realizate cu succes, utilizând tehnici moderne și echipamente de înaltă performanță, asigurând astfel restabilirea funcției vizuale și îmbunătățirea considerabilă a calității vieții pacientei. Operațiile s-au desfășurat în condiții de maximă siguranță, cu respectarea tuturor protocoalelor medicale în vigoare.
Costurile intervențiilor au fost acoperite integral de CNAM, în valoare totală de 15.000 lei, demonstrând accesibilitatea și eficiența programului pentru pacienții care necesită tratament chirurgical pentru cataractă.
Pacienta și-a exprimat recunoștința printr-un mesaj emoționant, subliniind impactul pozitiv al intervențiilor asupra vieții sale cotidiene și mulțumind echipei medicale pentru profesionalism și grijă.
 
 
Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.