Program de instruire destinat asistenților medicali

     În contextul necesității continue de îmbunătățire a calității serviciilor medicale, instruirea asistenților medicali reprezintă un pilon esențial în asigurarea unei îngrijiri eficiente, sigure și centrate pe pacient.
    În perioada 6 februarie – 4 aprilie, în cadrul Institutului de Medicină Urgentă, s-a desfășurat un amplu program de instruire destinat asistenților medicali, având ca temă principală „Ghidul pentru prevenirea și controlul infecțiilor în instituția medico-sanitară spitalicească”.
La aceste sesiuni de instruire au participat toate asistentele medicale din instituție. Programul a inclus prezentări structurate pe toate componentele ghidului, susținute și facilitate de către asistentele medicale superioare.
     
     Scopul instruirii a fost:
- actualizarea cunoștințelor teoretice în domeniul prevenirii și controlului infecțiilor;
- dezvoltarea abilităților practice în conformitate cu cerințele actuale;
- alinierea la cele mai noi protocoale, ghiduri clinice și standarde internaționale.
     Această inițiativă este salutată pozitiv de către directoarea Institutului de Medicină Urgentă, Diana Manea, care a menționat: “Susținerea continuă a personalului medical în procesul de învățare și perfecționare este una dintre prioritățile noastre. Îmbunătățirea siguranței actului medical pornește de la echipe bine instruite și motivate, iar astfel de activități contribuie esențial la crearea unui mediu medical sigur, profesionist și empatic.”
     În același timp, Olga Pinteac, asistentă medicală-șefă spune că „instruirea continuă a cadrelor medicale este o condiție esențială pentru siguranța pacientului și eficiența actului medical. Prin aceste sesiuni, ne propunem nu doar să consolidăm cunoștințele teoretice, ci și să încurajăm o cultură instituțională a responsabilității și vigilenței în prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale.”
     Această inițiativă reflectă angajamentul constant al IMU pentru promovarea calității actului medical, siguranței pacientului și dezvoltării profesionale a personalului medical.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.