
Pacienta M.B., împreună cu familia sa, după 13 zile de internare în Secția Traume Asociate a Institutului de Medicină Urgentă, a transmis un mesaj sincer de recunoștință întregii echipe medicale și administrației instituției, apreciind profesionalismul, dedicarea și implicarea specialiștilor.
În luna februarie, pacienta a început investigațiile pentru identificarea diagnosticului bolii de care suferă. În pofida investigațiilor și consultațiilor efectuate anterior în alte instituții medicale, răspunsul mult așteptat a fost găsit la Institutul de Medicină Urgentă.
Grație profesionalismului și implicării echipei din Secția Traume Asociate, precum și investigațiilor complexe și de înaltă calitate efectuate aici, s-a reușit stabilirea diagnosticului și clarificarea stării de sănătate a pacientei.
Pacienta și familia sa se declară profund mulțumite și recunoscătoare pentru profesionalismul, atenția, răbdarea, grija și sprijinul oferit pe parcursul acestei perioade. Mulțumirile lor se îndreaptă către întreaga echipă medicală pentru munca, responsabilitatea și dedicarea demonstrate.
