Instruirea specializata în prevenirea și controlul infecțiilor destinate asistenților medicali și medicilor din secția de reanimare.

Ieri, în cadrul Institutului de Medicină de Urgentă, s-au desfășurat instruiri specializate în prevenirea și controlul infecțiilor destinate asistenților medicali și medicilor din secția de reanimare.
    Aceste sesiuni fac parte din eforturile continue de consolidare a capacităților personalului medical în domeniul siguranței și prevenirii infecțiilor. La eveniment au fost prezenți ofițerul tehnic din cadrul Biroului OMS din Republica Moldova, Daniela Demișcan și consultanta OMS, Katerina Soyak, care au și realizat seria de instruiri.
     Astfel, prin prisma politicilor, Organizației Mondiale a Sănătății privind organizarea controlului infecțiilor au fost abordate subiecte esențiale pentru practica medicală de zi cu zi, printre care:
  1. principiile și recomandările OMS privind controlul infecțiilor;
  2. măsurile standard de precauție ce trebuie aplicate în toate instituțiile medicale;
  3. principalele căi de transmitere a infecțiilor;
  4. importanța implementării consecvente a acestor măsuri în activitatea clinică.
      Scopul acestor instruiri este de a sprijini personalul medical în îmbunătățirea nivelului de cunoștințe și a abilităților practice legate de siguranța pacienților și a personalului, reducerea riscurilor asociate infecțiilor și crearea unui mediu medical mai sigur.
      Prin aceste sesiuni, reiterăm angajamentul comun al instituției și al partenerilor săi în aplicarea celor mai bune practici internaționale în domeniul controlului și prevenirii infecțiilor.
     Prezentă pentru a saluta inițiativa și a mulțumi experților pentru implicare, directoarea instituției, Diana Manea, a subliniat importanța colaborării internaționale și a formării continue pentru menținerea unui sistem medical sigur și eficient:
    „Formarea continuă a personalului medical este o investiție directă în siguranța pacienților. Prin astfel de instruiri, ne asigurăm că echipa noastră este pregătită să răspundă eficient provocărilor legate de controlul infecțiilor și să ofere îngrijiri de calitate, în conformitate cu cele mai înalte standarde internaționale.
     Apreciem sprijinul partenerilor noștri și expertiza oferită. Doar prin colaborare și schimb de bune practici putem avansa în crearea unui mediu medical sigur, atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale.”
     La rândul său, asistenta medicală șefă, Olga Pinteac, a subliniat faptul că instruirile sunt extrem de valoroase pentru personalul medical, contribuind direct la creșterea calității serviciilor oferite pacienților și la protecția echipei medicale în activitatea zilnică.
     ”Prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale impune o responsabilitate maximă pentru fiecare dintre noi, cei care activăm în sistemul medical, indiferent de rolul pe care îl avem, medici, asistenți sau alt personal medical.
     Pe lângă circuite, dotări și infrastructură, datele publicate demonstrează că 70% dintre infecțiile asociate activității medicale (IAAM) pot fi prevenite prin igiena corectă a mâinilor. Cu toții trebuie să acționăm activ pentru a preveni transmiterea acestor infecții.       Personalul medical are cele mai multe reguli de respectat. Or mâini curate înseamnă lipsa inelelor, a ceasului sau a brățărilor, unghii scurte, curate, fără ojă, gel sau lac. Cert este faptul că, până în momentul în care regulile și legile nu devin normalitate, consecințele le suportăm cu toții!
     În concluzie, după cum vedem, gândirea strategică în lupta cu IAAM reprezintă o provocare zilnică, bazată pe date, nu pe păreri. Trebuie să fim responsabili și să facem tot ce depinde de noi, mai ales că, dincolo de comportamentul nostru, în combaterea infecțiilor sunt implicați numeroși factori, resurse și riscuri aduse de infrastructură”, a menționat dna Pinteac.
 
 
Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.