Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) reprezintă o structură esențială în sistemul de sănătate, având rolul de a gestiona triajul, evaluarea și tratamentul de urgență al pacienților cu afecțiuni acute. Este locul unde fiecare secundă contează, iar fiecare intervenție poate face diferența dintre viață și moarte. La UPU de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă, aproximativ 300 de pacienți se adresează zilnic celor patru zone funcționale – albastru, verde, galben și roșu – fiecare cu un grad diferit de urgență, dar toate la fel de importante.
În centrul acestei activități complexe se află o echipă formată din 80 de asistenți medicali, dintre care 20 sunt bărbați – profesioniști dedicați, care își desfășoară munca cu maximă implicare, responsabilitate și empatie.
Acești asistenți medicali nu sunt doar prezenți – ei sunt experimentați, calmi și extrem de bine pregătiți. Alături de medicii specialiști, intervin rapid pentru acordarea primului ajutor pacienților aflați în stare critică. Fie că este vorba de traumatisme severe, crize acute sau afecțiuni care pun viața în pericol, ei sunt primii care răspund, stabilizând, monitorizând și susținând viața.
Dar, dincolo de intervențiile clinice, ei îndeplinesc și un rol uman extrem de important: oferă sprijin psihologic tuturor pacienților care vin traumatizați, speriați sau cu dureri groaznice. Printr-un cuvânt blând, un gest de încurajare sau o prezență calmă, reușesc să aline suferința și să redea sentimentul de siguranță.
Ei nu oferă doar îngrijire medicală – oferă încredere, echilibru, demnitate și speranță.
Mulțumim pentru efort, implicare și profesionalism!!!
Text: Dorina Arsene, șefa Serviciului Comunicare și Relații cu Mass-media
Fotografii: Vitalie Josu, fotograf