CUPA PRIETENIEI: Locul I – Echipa de fotbal juniori a IMU

Competiția sportivă „Cupa Prieteniei” s-a încheiat, sâmbătă, cu rezultate frumoase, multă energie și emoții pozitive, demonstrând că sportul este un prilej de a consolida prietenia, solidaritatea și colaborarea dintre colegi.
Clasamentul final:
 Locul I – Echipa de fotbal juniori a Institutului de Medicină Urgentă (IMU)
 Locul II – Echipa Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași
 Locul III – Echipa Clinicii Sante
 Locul IV – Echipa de fotbal seniori a Institutului de Medicină Urgentă (IMU)
Meciurile s-au desfășurat sub arbitrajul lui Vladislav Badan, căruia îi mulțumim pentru profesionalism și corectitudine.
La eveniment a fost prezentă administrația Institutului de Medicină Urgentă, reprezentată de directoarea Diana Manea, vicedirectorul medical Igor Maxim și președintele Comitetului sindical al IMU, Cornel Cheaburu, care au susținut participanții și au încurajat spiritul de echipă și fair-play-ul.
 Felicitări tuturor echipelor participante! Un gând special de apreciere pentru tinerii fotbaliști ai IMU, care au demonstrat determinare, ambiție și au cucerit trofeul competiției!
 Mulțumim organizatorilor – Comitetul sindical al Institutului de Medicină Urgentă și Clinica Sante – pentru inițiativă și implicare în organizarea acestui eveniment dedicat prieteniei, mișcării și spiritului de echipă.
Cupa Prieteniei ne amintește că, dincolo de rezultatele de pe teren, adevărata victorie este să fim împreună!
 
 
 

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.