
Numărul pacienților diagnosticați cu epilepsie este în continuă creștere. În ultimii cinci ani, acesta a crescut cu aproape 18%, potrivit datelor Agenției de Sănătate Publică. Doar în anul 2025, peste 6.000 de adulți se aflau în evidența medicilor.
Această creștere este determinată de accesul populației la servicii de diagnostic, disponibile atât în Secția de Epileptologie, cât și în Centrul Național de Epileptologie din cadrul Institutului de Medicină Urgentă — singurul centru specializat din țară, coordonat de specialiștii instituției.
De Ziua Internațională de Conștientizare a Epilepsiei, marcată anual pe 26 martie, vă prezentăm povestea Marianei, o pacientă care, ani de zile, s-a luptat cu această afecțiune și care, astăzi, are îmbunătățiri semnificative, spune ea.
Acum 20 de ani, femeia a suferit un accident vascular cerebral hemoragic, iar un an mai târziu a avut prima criză epileptică.
„Am pierdut cunoștința și, când mi-am revenit, am văzut doi ochi mari, speriați, care se uitau la mine… erau ai surorii mele. Atunci mi-a fost clar ce se întâmplase. A fost o perioadă greu de acceptat, dar am încercat să caut soluții de tratament și am mers la medic,” spune pacienta.
Episoadele apăreau de două ori pe lună, iar odată ce a rămas însărcinată acestea au dispărut complet. După o perioadă de zece ani, crizele au revenit din nou.
„Erau deja mai frecvente, de patru ori pe lună, iar tratamentul nu avea niciun efect.”
Mariana spune că a căutat ajutor la mai mulți medici, dar fără rezultat.
„Situația mea s-a înrăutățit până când am ajuns la Institutul de Medicină Urgentă. Mă simt sprijinită de întreaga echipă medicală și sunt recunoscătoare pentru implicarea doamnei Gorincioi și a domnului academician Groppa, care monitorizează cu atenție tratamentul meu. Am învățat să trăiesc cu epilepsia, să o controlez și să continui activitățile normale. Aici am găsit sprijin real și mă simt cu totul alt om. Crizele mele sunt acum mult mai ușoare, durează doar câteva secunde și apar aproximativ o dată pe lună.”
În Secția de Epileptologie, anual peste 500 de pacienți beneficiază de tratament și evaluare completă.
„La noi în secție avem toate analizele și investigațiile necesare, precum și echipamente moderne de electroencefalografie. Avem mai multe aparate care permit investigarea simultană a mai multor pacienți. Prin colaborarea dintre neurologi, neurochirurgi, psihologi și specialiști în imagistică, pacientul primește un diagnostic precis”, explică Nadejda Gorincioi, șefa Secției de Epileptologie.
Tratamentul epilepsiei a evoluat semnificativ.
„Datorită centrului nostru consultativ și a Secției de Epileptologie, putem ajusta schemele de tratament individual și combina medicamentele astfel încât să creștem șansele ca pacientul să nu mai aibă crize”, adaugă medicul specialist.
Totuși, stigmatizarea rămâne o problemă majoră.
„Unii pacienți refuză să se înregistreze oficial pentru a evita discriminarea. Cu toate acestea, persoanele cu epilepsie pot duce o viață normală dacă urmează tratamentul și crizele sunt sub control. Rezultatele sunt excepționale, iar în unele cazuri epilepsia poate fi complet controlată”.
Epilepsia este o afecțiune neurologică cronică caracterizată prin crize recurente, cauzate de descărcări electrice anormale ale neuronilor din creier. Se manifestă prin convulsii, modificări de comportament, pierderea conștienței sau senzații neobișnuite. Cauzele pot fi variate: structurale, imunologice, infecțioase, metabolice sau necunoscute. În cazul etiologiei structurale, crizele apar frecvent după traumatisme, accidente vasculare cerebrale sau malformații vasculare congenitale.
„Se formează zone cu cicatrici sau sângerări, care pot declanșa ulterior crize epileptice”, explică specialista.
Crizele pot avea durate diferite, de la câteva secunde până la 2–3 minute. O criză care durează peste 5 minute reprezintă o urgență majoră, deoarece pacientul poate avea probleme respiratorii sau cardiovasculare. În astfel de cazuri, intervenția rapidă este crucială.
Specialiștii recomandă să nu se folosească metode tradiționale periculoase, precum:
• Nu pune obiecte în gură;
• Nu da apă sau medicamente în timpul crizei;
• Nu ține sau restricționa mișcările persoanei.
În schimb, se recomandă metode simple pentru a proteja persoana:
• Protejează capul și corpul persoanei;
• Așază persoana pe o parte (poziția laterală de siguranță);
• Așteaptă să treacă criza și evaluează starea pacientului ulterior;
• Apelează imediat la ajutor medical dacă apar semne de gravitate sau dacă criza durează mai mult de 5 minute.
Potrivit OMS aproximativ 50 de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu epilepsie.



