Centrul Consultativ-Diagnostic din cadrul Institutului de Medicină Urgentă devine un punct de referință pentru pacienții care au nevoie de evaluări rapide, corecte și multidisciplinare. Cu o echipă de specialiști și orientat spre standarde moderne de diagnostic și tratament, centrul oferă servicii medicale integrate, inclusiv în domeniul chirurgiei vasculare. Cele mai frecvente adresări vizează afecțiuni precum varicele, trombozele și sindromul post-trombotic, pacienții beneficiind de soluții personalizate și îngrijire centrată pe nevoile lor.
În cabinetul medicului chirurg vascular am întâlnit-o pe doamna Eugenia, în vârstă de 75 de ani, din Chișinău. Ea povestește că de mai bine de 20 de ani se confruntă cu vene varicoase, însă starea sa s-a agravat în ultimii doi ani.
„Venele au devenit proeminente, capilarele se sparg, iar durerile sunt greu de descris. Uneori nici nu mai pot merge”.
Pacienta a ajuns la Centru în urma unei trimiteri de la medicul de familie și afirmă că experiența a depășit așteptările sale.
„Este pentru prima dată când vin aici. Nu m-am așteptat la o asemenea atitudine. Medicii sunt minunați, iar personalul foarte receptiv. Medicul chirurg, deși e tânăr, mi-a inspirat multă încredere. După așa consultație, sunt mult mai sigură în tratamentul recomandat. Sunt impresionată de grija față de pacienți. Consider că sistemul medical din Republica Moldova a evoluat semnificativ în ultimii ani, apropiindu-se de standardele europene.”
Potrivit medicului chirurg vascular, Alexandru Predenciuc, peste 60% dintre pacienții care ajung la Centru necesită intervenții chirurgicale.
„Cea mai mare problemă este că pacienții se prezintă tardiv, când boala este deja avansată. În aceste cazuri, este necesară inițierea unui proces etapizat de pregătire pentru intervenția chirurgicală”, explică specialistul.
Alexandru Predenciuc explică faptul că afecțiunile vasculare sunt boli care afectează sistemul circulator, respectiv vasele de sânge: arterele, venele și capilarele care sunt responsabile de transportul sângelui în întreg organismul.
Totodată, medicul subliniază că, deși Centrul Consultativ-Diagnostic se află la început de activitate, perspectivele sunt încurajatoare.
„Suntem la început de drum, dar avem convingerea că, în timp, serviciile noastre vor aduce beneficii tot mai mari pacienților. Ne dorim ca oamenii să prevină aceste probleme și să se adreseze la medic din timp. Afecțiunile vasculare apar atunci când vasele de sânge se îngustează, se blochează sau nu mai funcționează normal, afectând circulația. Netratate, ele pot duce la complicații grave, precum ulcere, infecții sau chiar accidente vasculare.”
Medicii recomandă populației ca, la apariția oricăror simptome precum senzație de greutate în picioare, edeme, vene vizibile sau proeminente, amorțeală ori senzație de rece la nivelul membrelor inferioare, să se adreseze medicului de la locul de trai sau, direct unui chirurg vascular din cadrul Centrului Consultativ- Diagnostic.
Centrul Consultativ-Diagnostic oferă consultații în multiple specialități, printre care neurologie, traumatologie și ortopedie, chirurgie generală, chirurgie vasculară, toracică și spinală, precum și urologie, ginecologie, oftalmologie, cardiologie și endocrinologie.
Programul de activitate este de luni până vineri, între orele 08:00 și 15:30.
Consultațiile se realizează în baza unei programări prealabile, inclusiv telefonic, la numărul 078 301 864, în baza biletului de trimitere (F 027/e) de la medicul de familie sau de la medicul specialist.