Instruire tematică desfășurată de reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA), cu genericul „Integritatea instituțională și prevenirea corupției”

Astăzi, în incinta Institutului de Medicină Urgentă (IMU), a avut loc o instruire tematică desfășurată de reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA), cu genericul „Integritatea instituțională și prevenirea corupției”.
     Evenimentul a reunit angajați ai IMU care au participat activ la sesiunea de informare, axată pe promovarea valorilor integrității, responsabilității și transparenței în sistemul de sănătate.
     Instruirea, desfășurată de către ofițerul anticorupție Grigore Lupașcu, Direcția educație anticorupție CNA, a avut drept scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate corupției și identificarea măsurilor preventive care pot fi aplicate în activitatea instituțională de zi cu zi.
     Acțiunea se înscrie în strategia de management al riscurilor a Ministerului Sănătății, care vizează consolidarea unui sistem medical sigur și transparent, prin prevenirea fenomenelor de corupție și diminuarea vulnerabilităților instituționale.
    Directoarea Institutului de Medicină Urgentă, doamna Diana Manea, a subliniat importanța colaborării interinstituționale în lupta împotriva corupției. „Este esențial să consolidăm o cultură a integrității în toate structurile sistemului medical. Astfel de instruiri contribuie nu doar la informare, ci și la formarea unei conduite etice în rândul angajaților”, a declarat Diana Manea.
Institutul de Medicină Urgentă își reconfirmă angajamentul de a promova un mediu profesional bazat pe corectitudine, etică și respect față de lege.
 
 
 
 
 
 
 
 
Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.