Institutul de Medicină Urgentă consolidează măsurile pentru creșterea satisfacției pacienților și îmbunătățirea condițiilor de acordare a asistenței medicale

Institutul de Medicină Urgentă continuă să implementeze acțiuni orientate spre creșterea calității serviciilor medicale, îmbunătățirea experienței pacienților și dezvoltarea unui mediu sigur și profesionist pentru actul medical.
 
 
 
În ultima perioadă, se pune un accent deosebit pe comunicarea deschisă cu pacienții, respectarea principiilor de empatie și profesionalism în relația medic–pacient, precum și pe modernizarea infrastructurii spitalului, pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor beneficiarilor.
 
În acest context, directoarea Institutului de Medicină Urgentă, Diana Manea, a efectuat o vizită de lucru în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU). Pe parcursul vizitei, aceasta a discutat direct cu pacienții aflați în zona de așteptare, cu medicii de gardă, asistenții medicali pentru a identifica atât aspectele care funcționează eficient, cât și provocările cu care se confruntă zilnic personalul medical și pacienții.
 
Discuțiile au evidențiat faptul că serviciile medicale acordate în cadrul Unității de Primiri Urgențe sunt apreciate de către pacienți, iar comportamentul și atitudinea personalului medical sunt caracterizate drept profesioniste, respectuoase și binevoitoare.
 
Totodată, principala dificultate semnalată de pacienți rămâne timpul de așteptare, determinat de specificul activității într-un spital de urgență, unde prioritatea este acordată cazurilor în funcție de gravitatea acestora. Pacienții au apreciat însă utilitatea informațiilor afișate pe panoul informativ din zona de așteptare, care contribuie la o mai bună înțelegere a procesului de triaj și a ordinii de acordare a asistenței medicale.
 
„Este important să discutăm direct cu pacienții și cu colegii noștri din prima linie. Doar astfel putem înțelege nevoile reale și putem identifica soluții concrete pentru îmbunătățirea activității. Mulțumesc echipelor medicale pentru profesionalismul de care dau dovadă zi de zi și pacienților pentru încrederea acordată”, a declarat Diana Manea, directoarea Institutului de Medicină Urgentă.
 
Activitatea Unității de Primiri Urgențe se desfășoară într-un ritm intens și presupune gestionarea unui număr foarte mare de adresări. Zilnic, în cadrul UPU sunt consultați aproximativ 250–300 de pacienți, ceea ce reprezintă o solicitare continuă pentru personalul medical și auxiliar. În aceste condiții, medicii, asistenții medicali și întregul personal depun eforturi constante pentru a asigura acordarea asistenței medicale în condiții de siguranță, profesionalism și respect față de fiecare pacient.
 
„Înțelegem că timpul de așteptare poate fi dificil pentru pacienți și rudele care îi însoțesc. Totuși, trebuie să ținem cont de faptul că zilnic gestionăm aproximativ 250–300 de adresări în Unitatea de Primiri Urgențe, iar prioritatea este întotdeauna acordată cazurilor critice și pacienților aflați în stare gravă. Vom continua să identificăm soluții pentru optimizarea fluxurilor de pacienți, îmbunătățirea comunicării și reducerea timpilor de așteptare acolo unde este posibil”, a declarat Diana Manea.
 
Conducerea Institutului de Medicină Urgentă dă asigurări că va continua investițiile în modernizarea infrastructurii, digitalizarea proceselor, optimizarea fluxurilor de pacienți și dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului, astfel încât serviciile medicale oferite să răspundă celor mai înalte standarde de calitate și siguranță.
 
Institutul de Medicină Urgentă rămâne dedicat misiunii sale de a oferi asistență medicală de urgență promptă, profesionistă și centrată pe nevoile pacientului.
 
 
 
 
 

  

 

 

 

 

 

 

 

Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.