Experții misiunii OMS în domeniul prevenirii și controlului infecțiilor în vizită la Institutul de Medicină Urgentă

 
     Astăzi, experții misiunii tehnice a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în domeniul prevenirii și controlului infecțiilor au efectuat o vizită de lucru la
     IMSP Institutul de Medicină Urgentă (IMU) cu scopul inițierii unui șir de activități importante în domeniu, subliniind angajamentul OMS față de dezvoltarea profesională continuă și consolidarea calității și siguranței actului medical.
     Pe parcursul întâlnirii, directoarea instituției, dna Diana Manea, alături de membrii administrației și ai echipei medicale, au prezentat protocoalele și
informațiile privind prevenirea și controlul infecțiilor (PCI).
     La rândul lor, Daniela Demișcan, coordonatoarea programelor PCI din cadrul Biroului OMS din Republica Moldova, și Katerina Soyak, consultant OMS, specialist în prevenirea și controlul infecțiilor, au apreciat buna organizare a zonelor din cadrul Departamentului UPU, inclusiv a spațiilor dedicate Izolatorului și Zonei de decontaminare.
     Un subiect important al vizitei l-a constituit și implementarea noului ghid privind prevenirea și controlul infecțiilor asociate actului medical. Acest
document de referință stabilește standarde moderne pentru reducerea riscului de infecții în mediul spitalicesc și vine să sprijine personalul medical în aplicarea celor mai bune practici internaționale. Implementarea ghidului presupune instruirea continuă a echipei, monitorizarea strictă a proceselor și adaptarea infrastructurii în funcție de cerințele actuale de siguranță.
     Colaborarea va fi orientată spre implementarea și perfecționarea măsurilor standard de precauție, care trebuie respectate la îngrijirea fiecărui pacient,
indiferent de diagnostic. Acestea includ igiena mâinilor, utilizarea echipamentului individual de protecție, gestionarea sigură a deșeurilor și
instrumentarului medical, precum și măsuri pentru prevenirea accidentărilor și a contactului cu material biologic.
      Totodată, va fi analizată aplicarea măsurilor suplimentare de precauție, în funcție de căile de transmitere a infecțiilor: prin contact, picături sau pe cale aeriană. Acest aspect are o importanță deosebită pentru secția de urgențe, unde apar frecvent situații neprevăzute și clinic incerte, ce necesită reacții rapide și corecte.
      Acest parteneriat deschis și schimb de experiență va duce la identificarea în comun a soluțiilor practice, menite să sporească eficiența controlului infecțiilor în condițiile reale de muncă și în beneficiul pacienților și al personalului medical.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Спасибо за заявку
Ожидайте нашего звонка.