
Catedra de Urgențe Medicale „Gheorghe Ciobanu” a fost fondată prin Ordinul MS al RM nr. 52, p.2 din 30 aprilie 1993 „Despre fondarea catedrei de „Urgenţe Medicale” în cadrul Facultăţii de Perfecționare a Medicilor” și Ordinul USMF „N.Testemițanu” PS 329 din 22 iunie 1993 ”Despre fondarea Catedrei urgențe medicale în cadrul Facultății de Perfecționare a Medicilor”.
Fondatorul catedrei este profesorul universitar Gheorghe Ciobanu. Graţie activităţii sale ştiinţifice şi organizatorice, profesorul universitar Gheorghe Ciobanu a devenit un savant şi manager celebru, recunoscut nu numai la noi în ţară, dar şi peste hotarele ei. Despre activitatea fructuoasă ştiinţifică, didactică, managerială şi consacrarea pe deplin profesiei mărturiseşte pregătirea şi editarea a 419 de lucrări ştiinţifice, 6 monografii, 5 manuale, 18 ghiduri şi indicaţii metodice.
În temeiul Deciziei Senatului nr. 9/17 din 25.08.2023 denumirea catedrei de Urgențe Medicale a fost modificată în catedra de Urgențe Medicale „Gheorghe Ciobanu”.
Catedra îşi desfăşoară activitatea didactico-ştiinţifică şi curativ-profilactică în conformitate cu Carta Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și alte acte de directivă a conducerii universităţii.
Instituțiile clinice care constituie baza realizării procesului de instruire universitară și postuniversitară, susțin dezvoltarea activităților științifice și permit furnizarea serviciilor curativ-profilactice, în conformitate cu contractele de colaborare încheiate cu USMF „Nicolae Testemițanu”, includ:
Conducerea catedrei este exercitată de dr. șt. med., conf. univ. Larisa Rezneac.
Colectivul catedrei reunește 10 doctori în medicină, dintre care 5 conferențiari universitari, alături de 17 asistenți universitari.
Catedra de Urgențe Medicale „Gheorghe Ciobanu” are ca obiectiv fundamental instruirea universitară și postuniversitară, precum și formarea profesională continuă a specialiștilor în domeniul medicinei de urgență din cadrul Serviciului de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească și Unitățile de Primiri Urgențe din Republica Moldova.
În cadrul pregătirii universitare în domeniul medicinei de urgență, catedra organizează două module principale:
De asemenea, în cadrul catedrei se desfășoară cursuri de instruire medicală continuă pentru medici care activează în sistemul de Asistență Medicală de Urgență Prespitalicească și Asistență Medicală Primară. Programele de instruire pentru medicii de urgență includ pregătire tematică și generală în domeniul urgențelor medico-chirurgicale, asigurând dezvoltarea competențelor necesare pentru gestionarea eficientă a situațiilor critice.
Până în anul 1996, pregătirea postuniversitară continuă in medicina de urgență se efectua prin internatura de 1 an de zile, începând cu anul 1997 s-a trecut la pregătirea prin rezidențiat de 3 ani a medicilor de urgență. Programele de instruire sunt actualizate în conformitate cu cerințele Ghidurilor Societăților Europene și Mondiale în domeniu.
Programele analitice de pregătire a rezidenților la specialitățile: medicină de familie, medicină de laborator, traumatologie, chirurgie maxilo-facială, stomatologie și medicină sportivă, deasemenea includ module de instruire în medicina de urgență, efectuate în cadrul catedrei urgențe medicale.
Colaboratorii catedrei participă activ în activitatea Societăţii Ştiinţifico-Practice de Medicina de Urgenţă şi Catastrofe din RM. Președinte a Societăţii Ştiinţifico-Practice de Medicină de Urgenţă şi Catastrofe din RM este dna Rezneac Larisa. Societatea Ştiinţifico-Practică de Medicina de Urgenţă şi Catastrofe din RM a fost primită ca membru în Societatea Europeană de Medicină de Urgență (https://eusem.org/). Șefa catedrei Rezneac Larisa este președinte al Comisiei de atestare a medicilor de urgenţă a Ministerului Sănătăţii.
Catedra de Urgențe Medicale „Gheorghe Ciobanu” menține o colaborare activă cu Organizația Mondială a Sănătății, axată pe dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice și pe creșterea performanței lor în domeniul medicinei de urgență. Această cooperare include implementarea de programe de instruire moderne, schimbul de bune practici internaționale și actualizarea permanentă a cunoștințelor științifice și clinice.
Prin aceste acțiuni, catedra contribuie la ridicarea standardelor de pregătire profesională, la optimizarea calității serviciilor medicale de urgență și la consolidarea capacității personalului medical de a răspunde eficient situațiilor critice.