
În perioada 11–12 iunie 2026, o delegație a Republicii Moldova, formată din Domnul Alexandru Voloc, coordonator, Biroul OMS din R. Moldova; Doamna Diana Manea, Director, Institutul de Medicină Urgentă, și Domnul Vitalie Chiosa, șef Centrul Național de Epileptologie, a participat la Atelierul Internațional „Neurological Conditions, a public health priority: Accelerating IGAP Implementation in Europe & Central Asia”, desfășurat la Astana, Kazahstan, sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Evenimentul a reunit reprezentanți guvernamentali, experți clinici, organizații profesionale și parteneri internaționali având ca obiectiv consolidarea implementării Intersectoral Global Action Plan for Epilepsy and Other Neurological Disorders (IGAP) 2022–2031 în regiune.
OMS a subliniat că tulburările neurologice reprezintă una dintre principalele cauze de dizabilitate în Europa, cu peste 549 milioane de persoane afectate, iar costurile economice depășesc 1,7 trilioane EUR anual. În acest context, implementarea IGAP devine o prioritate strategică pentru toate statele participante.
Republica Moldova este menționată în documentele OMS ca unul dintre primele state din regiune care a inițiat, încă din 2025, ateliere multisectoriale și un plan național de implementare IGAP, fiind considerată un exemplu de bune practici. Delegația Republicii Moldova a prezentat profilul național al bolilor neurologice, situația serviciilor de neurologie și epileptologie, cadrul legislativ și politicile existente, capacitatea resurselor umane, progresele înregistrate în implementarea IGAP, inclusiv dezvoltarea foii de parcurs naționale, campaniile de conștientizare și reducere a stigmei, direcțiile prioritare pentru perioada 2026–2031.
Prezentarea a fost urmată de discuții plenare cu experți OMS și delegațiile participante.
Republica Moldova, alături de celelalte state participante, a prezentat versiunea preliminară a planului național IGAP, incluzând obiective strategice, acțiuni prioritare, indicatori de monitorizare, necesarul de resurse, calendarul de implementare. Prezentarea delegației moldovene a fost apreciată pentru structura clară, abordarea multisectorială și progresul deja realizat la nivel național.
Pe parcursul celor două zile, Domnul Alexandru Voloc, Doamna Diana Manea, Domnul Vitalie Chiosa au reprezentat Republica Moldova în sesiunile plenare și grupurile de lucru, au prezentat progresele naționale în implementarea IGAP, au discutat despre consolidarea colaborării tehnice, au participat la schimburi de experiență cu statele din Asia Centrală, au promovat inițiativele Republicii Moldova privind reducerea stigmei, dezvoltarea serviciilor comunitare și îmbunătățirea accesului la diagnostic și tratament.
Participarea delegației Republicii Moldova s-a desfășurat la inițiativa academicianului Stanislav Groppa, lider al domeniului neurologiei la nivel național, precum și în conformitate cu prioritățile strategice stabilite de Ministrul Sănătății privind consolidarea serviciilor neurologice și accelerarea implementării IGAP.
Contribuția delegației Republicii Moldova la discuțiile și activitățile la atelierul de la Astana a consolidat vizibilitatea internațională a eforturilor naționale în domeniul neurologiei, cooperarea cu OMS și cu statele din regiune și angajamentul pentru implementarea integrală a IGAP 2022–2031.




