În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, ziua în care Wilhelm Conrad Röntgen a descoperit existența razelor X în anul 1895, radiologi, radiografi, tehnicieni radiologi și profesioniști din domenii conexe, din întreaga lume, sărbătoresc Ziua Internațională a Radiologiei.
Ziua Internațională a Radiologiei este organizată cu scopul de a crește gradul de conștientizare a valorii pe care radiologii îl au în acordarea serviciilor de asistență medicală.
Anual, în Departamentul Clinic Radioimagistică de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă sunt efectuate 15.600 de tomografii computerizate și 75.000 de radiografii.
Datorită dotării cu 3 tomografe computerizate, dintre care unul este cel mai performant din țară, Canon Aquilion 320 slices, și a celor 4 aparate radiologice pacienții beneficiază de o deservire rapidă și sigură.
”Ziua internațională a Radiologiei este un eveniment care are scopul de a crește gradul de conștientizare a valorii pe care Radiologia o are în acordarea asistenței medicale sigure pacienților și de a îmbunătăți înțelegerea rolului vital pe care îl joacă radiologii și tehnicieni radiologi în îngrijiri de sănătate. Imagistica este un domeniu relativ nou, dar destul de incitant și progresiv.
Felicitări, dragi colegi, să aveți și în continuare un rol esențial în scenariile medicale de echipă în instituția noastră!” a menționat Diana Manea, vicedirector medical IMU.