În perioada 01-31 mai 2023, în țară sunt organizate activităţi de informare, educare și comunicare în contextul marcării lunii de profilaxie a bolilor diareice acute (BDA), intoxicaţiilor alimentare şi holerei.
BDA reprezintă o problemă de sănătate publică cu impact considerabil asupra sistemelor de sănătate și socio-economic. Omul se poate infecta pe cale alimentară, habituală şi hidrică, totodată pot fi transmise prin intermediul produselor alimentare contaminate cu agenți patogeni la diferite etape ale lanțului de producere, depozitare, transportare sau consum al alimentelor.
În Republica Moldova, creşterea sezonieră a morbidităţii prin BDA se atestă în perioada caldă (lunile iunie-septembrie) a anului.
Sursa de infecţie pentru o parte din BDA (dizenterie, infecţia rotavirală, febra tifoidă, etc.) este numai omul. Pentru alt grup de boli (salmoneloza, yersinioza, febra paratifoidă B şi C), surse de infecţie sunt şi animalele, păsările, rozătoarele. Putem contacta agenţii cauzali ai BDA în diferite locuri: transport, instituţii publice, locuri de educaţie, instruire, muncă, odihnă, etc.
Pentru prevenirea bolilor diareice acute și a toxiinfecțiilor alimentare, specialiștii recomandă::
*respectarea regulilor de igienă: spălarea mâinilor cu săpun după folosirea veceului şi înainte de masă, până la pregătirea bucatelor.
*excluderea din alimentaţie a produsele alimentare uşor alterabile cu termeni expirat sau de calitate negarantată (vizual, organoleptic);
*evitarea procurării produselor alimentare și a materiei prime în locurile neautorizate, fără condiţii de păstrare adecvate;
*curăţarea şi dezinfecţia suprafeţelor de bucătărie şi inventarului (cuţite, platouri etc.) folosit la prepararea bucatelor;
*plasarea separată, respectând principiul de vecinătate, a produselor gata şi materiei prime în frigider;
*folosirea ustensilelor de bucătărie separate pentru tranşarea produselor gata şi materiei prime;
*respectarea regimului de prelucrare termică a produselor alimentare şi termenii de păstrare;
*prevenirea pătrunderii în casă, mai ales la bucătărie a muştelor, insectelor de bucătărie, şoarecilor;
*utilizarea apei potabile doar din surse autorizate sau îmbuteliată;
*utilizarea pentru scăldat doar a bazinelor acvatice amenajate în acest scop.
Adresați-vă imediat după asistența medicală la apariția semnelor de boală (temperatură înaltă, dureri în abdomen, diaree).